Despre mine - RAIZIN THERAPY

„Când voi fi mare, am să mă fac doctor de învățat oamenii să vorbească!”

Mi-am spus odată, pe vremea când aveam 6 anișori, iar bunicul meu patern a rămas fără glas, în urma unei comoții cerebrale. Eram prea mică atunci să pot înțelege DE CE. Știu doar că stăteam pe patul de lângă al lui, cu un pui de vrăbiuță în mână și auzeam cum tata îl întreba: ”Mă recunoști? Știi cine sunt? Dacă da, strânge-mă de mână!”

18 ani mai târziu, deveneam ”doctorul de vorbit” al copiilor cu autism, absolvind Facultatea de Psihologie și Științele Educației, specializarea Psihopedagogie Specială, în cadrul Universității București.

De 11 ani lucrez terapie ABA cu copii cu dizabilități – Autism și tulburări de spectru, Sindrom Down, Sindrom Williams, tulburări şi întârzieri în dezvoltarea limbajului. În această emisiune TV aflaţi câteva detalii despre mine şi pasiunea pentru ceea ce înseamnă meseria de psihopedagog.

„Într-o zi, voi fi liberă! Iar tu vei plăti pentru fiecare pumn, pentru fiecare ameninţare şi pentru fiecare vers pe care mi l-ai ars, din teama de a nu deveni scriitoare şi a te părăsi pentru alt bărbat!”

Îi spuneam în urmă cu peste 11 ani, unui el ce mă transformase într-o umbră. 4 ani mai târziu, absolveam Masterul de Psihologie Judiciară, în cadrul Universităţii Hyperion, din Bucureşti. Vroiam să înţeleg ce împinge oamenii să abuzeze. Vroiam să lucrez cu ei, în penitenciar. Nu am profesat însă niciodată. Dar ştiu că într-o zi am să păşesc dincolo de gratiile de fier, să privesc (în) ochii celor ce au ales să pună cătuşe partenerelor de viaţă…

Apoi, 8 ani mai târziu, publicam prima mea carte, „Pune ultima piesă!”, păstrând vie în minte şi în inimă amintirea focului în care îmi ardeau, în urmă cu atâţia ani, miliardele de cuvinte scrise cu lacrimi de sânge.

Aflaţi în această emisiune TV cum am învăţat să fiu eu însămi: trasând limite clare oamenilor care mi-au fost călăi.

”Într-o zi, voi dovedi că dragostea necondiționată va fi mai puternică decât toate tratamentele psihiatrice la un loc!”

Spuneam cândva, când numai credinţa în Dumnezeu mai putea salva un suflet de la moarte. (Şi l-a salvat!)

Un an mai târziu, începeam formarea în Psihoterapie sistemică de familie și cuplu, în cadrul Alianței pentru Copil și Familie, București, tocmai pentru a dovedi că suferința nu e capătul drumului, ci începutul. În prezent sunt (şi) psihoterapeut de familie şi cuplu, în formare. Despre cum să gestionezi conflictele şi să iubeşti înţelept, am vorbit în această emisiune TV.

„Renunţ să mai scriu!”

Am decis apoi. Renunţam la visul meu, cu tot ce ţinea de cuvânt, din durerea unei iubiri bifate greşit, ce n-a putut trăi mai mult decât i-a fost dat. M-am încăpăţânat eu, atunci, să o resuscitez, cu toate ce ştiam. Dar când nu vrea Dumnezeu- şi ştie El de ce nu vrea!-, n-avem noi, cei de pe margine, ce să facem.

Ştiam că Dumnezeu mi-a dat harul de a vindeca prin slovă, cu mult înainte de a mi-l da pe cel de a vindeca prin terapie. Dar…

Am renunţat atunci. Şi o spuneam cu ştreangul legat de suflet, aici. Colaborarea cu Catchy m-a ajutat să stau faţă în faţă cu mine, cea dependentă de iubiri trase la indigo. Găsiţi articolele mele aici.

În trezent, colaborez cu TATICOOL, unde scriu articole de specialitate, în special pentru tătici. Articolele mele le găsiţi AICI.

Azi, după ce m-am vindecat de trecut, de certitudini ieftine şi de imperfecţiuni scumpe, am revenit.

Revin datorită femeii care mi-a adunat cioburile de suflet, timp de 1 an. Le-a mângâiat cu ochi tăcuți si le-a pus într-o palmă de gând. Ea, terapeuta de la care am (re)învăţat sensul adevăratei feminităţi. Feminitate pe care o pierdusem în drumul meu grăbit spre marea iubire. Găseşti aici revenirea mea la scriitură, din revista Psychologies.

Uitasem ce înseamnă să râzi. Să scrii, să cânţi, (fals, J dar cu pasiune!) să te iubeşti, să te respecţi, să te rogi, să te ierţi, să înveţi. I-am cerut lui Dumnezeu luni de zile, noapte de noapte, cu oceane de lacrimi vărsate, să mă vindece de singurătate. Crezând însă că nu există fiinţă umană care să-mi poată lua suferinţa, capitulasem.

Şi aşa e, nimeni nu mi-a putut-o lua, dar mi-a îndulcit-o. Şi de n-a avut miere, a avut rugăciune. Şi cu ea a făcut minuni. FEMEIA asta, cu litere mari, a adunat într-o zi cioburile mele de suflet şi a suflat peste ele. Cu praf de stea. Aceea pe care eu nu am atins-o niciodată.

Până azi. 12 Februarie 2017. Când am decis să vă arăt singurătatea din Cuvânt.

Când îți pui viața într-o palmă străină, cu tot cu frici, cu vulnerabilități și speranțe, rămâi atât de gol, că ai senzația, inițial, că te afli în Eden și Dumnezeu te strigă. Să-ți ceară socoteală pentru păcate. Ți-e frică. Și frig.

De-atâta gol, se umplu toate întrebările cu răspunsuri. Și răspunsurile cu neguri. Ca la teatru. Abia după marele negru se luminează de moarte. Moartea marelui „Nu știu.” Tragi cortina şi din moarte se naşte tăria. De a spune răspicat: “That’s it!” Vezi aici emisiunea TV în care spun cine NU te va scăpa niciodată de durere.

Revin, aşadar, să îţi demonstrez ţie, suflet gol, că nu eşti singur pe lume! Că ai un diagnostic, încifrat pe un card de sănătate, sau că ai o mare durere care îţi strigă zilnic: „Renunţă!”, ori că pur şi simplu nu mai crezi că Cineva, vreodată, va putea să te scape din lanţurile în care eşti captiv, te invit să răsfoieşti filele acestea de suflet, şi dacă te vei regăsi în ele, să fii sigur ca dacă eu am putut, şi tu vei putea.

Să înveţi. Să crezi. Să iubeşti.

Pentru COLABORĂRI, scrie-mi aici. Sunt deschisă la acele colaborări care au în centru grija pentru oameni. Dacă oferi produse sau servicii care se potrivesc cu nevoile cititorilor mei, te provoc să lucrăm împreună pentru a îmbunătăţi viaţa celor care vor să Înveţe.Să creadă. Să iubească!